Ora de CNV este un program de Comunicare Nonviolentă aflat la ediția a 4a, care se desfășoară online și se adresează profesorilor și educatorilor care simt nevoia de sprijin și inspirație în procesul lor de relaționare cu copiii cu care lucrează.
Prin participare, dascălii își găsesc răspunsuri și o mai bună înțelegere asupra unor situații precum:
- cum putea gestiona situațiile de bullying,
- cum sprijinim copiii care au nevoie de mai mult timp să se exprime,
- cum îi temperăm pe cei care răspund mereu și sunt "peste tot"
- cum comunicăm cu persoanele care nu vor să participe la activități,
- cum purtăm o discuție cu copiii care nu și-au făcut tema sau întârzie,
astfel încât să le înțelegem perspectiva și pe cât posibil să le lăsăm libertate de alegere, să le arătăm că trăirile lor contează, că sunt auziți și au parte de respect.
Școala este un spațiu în care copilul crește și evoluează atât cognitiv, cât și emoțional, este un spațiu în care își construiește încrederea în el însuși și în ceilalți, învață să fie autonom și competent, își definește propria identitate și în același timp învață să facă parte dintr-un grup, să vadă și să țină cont de nevoile celorlalți.
Alături de părinți, profesorii și educatorii sunt cei care modelează felul de a fi în lume al copiilor, felul în care își gestionează emoțiile, felul în care interacționează cu ceilalți sau felul în care contribuie la o lume mai bună.
Studiile și statisticile ultimilor ani și tulburările care apar în dezvoltarea emoțională a copiilor ne arată că avem încă de lucrat la a crea în sălile de clasă un mediu de siguranță și încredere, atăt pentru copii cât și pentru profesori.
Cursul pe care vi-l propunem, bazat pe metoda Comunicării Nonviolente,
are ca scop aducerea în prim plan a
relației profesor-elev.
Câteva aspecte care credem că ar putea contribui la această relație sunt:
- Ce este în spatele comportamentului elevilor?
- Care sunt de fapt nevoile copilului?
- Care sunt nevoile profesorilor?
- Ce îi motivează să acționeze într-un anumit fel sau să nu acționeze, să facă anumite alegeri?
-
Cum putem crea o relație bazată pe încredere care să le permită copiilor să se angajeze activ în procesul de învățare?
Câteva din subiectele pe care le abordăm în acest program, prin Comunicare Nonviolentă:
- Principii din Comunicare Nonviolentă pe care ne bazăm
- Relațiile prezente în sistemul de învățământ (profesorul cu el însuși, profesorul cu elevii, elevii între ei și relația elevului cu procesul de învățare) și felul în care putem contribui la fiecare dintre ele
- Aspecte care ne îngreunează interacțiunea și aspecte care sprijină interacțiunea și încrederea reciprocă
- Ascultarea pentru a înțelege (și nu pentru a combate)
- Exprimarea autentică
- Cum transformăm reguli rigide în limite clare, cu sens pentru toată lumea
- Cum ajungem de la reguli impuse și obligativitate la colaborare și decizii comune
- Conflicte
- Furie
-
Cum transform laudele în apreciere onestă
"Este foarte important să știm cum putem gestiona un conflict astfel încât părțile implicate să poată depăși momentul, bucurându-se de creștere, cât și cum putem preveni cizelându-ne propriile cuvinte, atitudini, căutând dezoltarea tuturor.
Pe mine personal m-au ajutat foarte mult toate exercițiile practice, studiile de caz pe care le-am lucrat la clasă. Au fost foarte relevante și punctual abordate. Recomand acest curs."
Violeta Modoran
"Participând la curs de Comunicare nonviolentă am învățat că este esențial să dezvolți o relație de prietenie cu tine însuți, dacă urmărești același lucru și cu elevii de la clasa ta. De asemenea, am învățat să-mi analizez mai atent gândirea, limbajul, atitudinea și comportamentul, raportându-le la mentalitatea în care am crescut și la oamenii care mi-au influențat formarea.
Exercițiile practice de la curs m-au ajutat să mă cunosc mai bine și să identific în mod conștient nevoile mele, dar și a celor din jur.
Relevanța subiectelor discutate, abordarea practică în soluționarea „conflictelor”, atmosfera dinamică și închegată a grupului de participanți mi-au stimulat entuziasmul și speranța cu fiecare întâlnire la care am luat parte."
Simina Tomoiagă
Cine facilitează această experiență?
Adriana Ceascai
trainer de CNV certificat cu Centre for NonViolent Communication din SUA, am colaborat cu grădinițe și centre educaționale din Cluj-Napoca pentru a sprijinii dascălii în dezvoltarea relațiilor lor cu copiii sau părinții.
Sunt un om, o femeie. Sunt mama, prietena și fiica cuiva. De 10 ani relațiile mele se bazează pe Comunicarea Nonviolentă
Vreau să ofer dascălilor șansa să aibă parte de claritate, putere personală și satisfacție în activitatea lor.
Andreea Ștefan
psiholog
facilitator CNV
am experiență în lucrul cu copiii și familiile în general.
Mamă a trei copii,
înțeleg provocările și limitările sistemului de învățământ și îmi doresc să susțin munca dascălilor și în același timp bucuria și entuziasmul de a învăța ale copiilor.